Reactia PALMED la investigatia demarata de Consiliul Concurentei

Ca urmare a anunţului făcut de Consiliul Concurenţei privind declanşarea unei investigaţii având ca obiect posibila încălcare, de către Ministerul Sănătăţii, Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României, a prevederilor art. 8 din Legea Concurenţei nr.21/1996, şi a dezbaterilor ce au urmat în spaţiul public, implicit mass-media, în urma acestui anunţ, PALMED, Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private, face următoarele precizări.

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED a înregistrat la Consiliul Concurenţei, sub numărul 12683/20.10.2015, o sesizare cu referire la noile prevederi introduse prin HG nr.791/2015, art.20, pentru punerea în aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.35/2015 care, în opinia PALMED, instituie măsuri discriminatorii, de favorizare a unităţilor sanitare publice, în detrimentul celor private. Prevederea menţionată implică, practic, majorarea valorii serviciilor medicale decontate exclusiv de către spitalele publice, fără ca majorarea să fie aplicabilă în condiţii echivalente şi spitalelor private, pentru furnizarea aceloraşi servicii medicale decontate din FNUASS.

Considerăm că instrucţiunea de a deconta aceleaşi servicii medicale la valori care au la bază indici de calcul diferiţi, exclusiv prin raportarea la caracterul de spital public, reprezintă o gravă discriminare a unitătilor sanitare private, care încalcă în mod vădit art.8 alin.(1) din Legea Concurenţei.

De asemenea, PALMED consideră că, prin aplicarea strict la personalul din spitalele publice, ministrul Sănătaţii si Guvernul României în funcţie la acea dată, nu au dorit să rezolve problema salarizarii personalului din sistemul de sănătate, atât timp cât mărirea salarială se aplică unitar întregului personal (fără criterii privind calitatea şi importanţa activităţii desfaşurate) şi nu are în vedere şi alţi furnizori de servicii medicale – cum sunt medicii de familie, medicii de specialitate, întreg personalul medico-sanitar care nu-şi desfaşoară activitatea în cadrul unui spital public. Din punctul nostru de vedere, s-a vrut şi s-a implementat o măsură strict electorală, fără a se ţine seama de nicio fundamentare economică şi fără a ţine cont de complexitatea sistemului sanitar românesc.

Ne-am declarat întotdeauna solidaritatea cu personalul medico-sanitar care îşi desfaşoara activitatea în sistemul public de sănătate şi am pus la dispoziţia Ministerului Sănătăţii şi a Guvernului României toată expertiza dobândită în vederea reformării şi restructurării sistemului sanitar din România, atât în ceea ce priveşte organizarea şi managementul unităţilor sanitare, cât şi a întregului sistem, inclusiv a învăţământului medical. Patronatul PALMED, implicit furnizorii privaţi de servicii medicale pe care PALMED îi reprezintă, nu s-a opus şi nu se va opune majorării salariilor şi a altor drepturi salariale de care beneficiază personalul medico-sanitar din unităţile sanitare de stat. PALMED doreşte ca toate aceste aspect să fie soluţionate într-un cadru legal bine fundamentat, fără discriminare în funcţie de forma de proprietate a unităţilor sanitare şi fără discriminare în funcţie de pregătirea şi specializarea personalului sau a locului unde acesta îşi desfaşoară activitatea.

Cristian Hotoboc, preşedinte Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private

PALMED îşi reafirmă disponibilitatea pentru un dialog constructiv cu toate instituţiile şi organizaţiile relevante. Ne propunem să atingem şi să menţinem excelenţa în serviciile medicale în beneficiul comunităţii, cu accent pe calitatea serviciilor, etică şi standarde înalte de profesionalism.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest

Lasă un răspuns